Pentru a monta o schela metalica fixa de faţadă este suficient o echipă formată din 2 sau 3 oameni.
Prima data vom stabili locul unde trebuie montata schela. Porniţi exact din colţul construcţiei. Apoi aşezăm tălpile de sprijin (tălpile de bază) care pot fi plăci metalice sau din lemn. Trebuie avut în vedere ca tălpile să se aşeze pe o suprafaţă relativ dură. Dacă le aşezaţi pe pământ excavat este recomandat să tasaţi pământul şi să vă asiguraţi că tălpile nu se vor cufunda în pământ la o sarcină mai mare.
Ajustaţi apoi tălpile să fie la aceeaşi înălţime şi la distanţele corecte în funcţie de mărimea schelei. Pentru ca să puteţi construi un sistem de schele sigur este nevoie să acordaţi o mare atenţie „fundaţiei” schelei. După ce tălpile de bază sunt aşezate corespunzător, aşezaţi tălpile schelei peste tălpile de baza, apoi introduceţi tijele în tălpi. Tălpile reglabile de schelă vă vor ajuta să montaţi tijele la aceeaşi înălţime.
Montaţi prima dată traversele în conectorii V cei mai de jos ai tijelor. Stâlpii trebuie rotiţi astfel încât conectorii V să aibă partea mai înaltă orientată în faţă. Montaţi apoi traversele pentru a închide primul cadru al schelei.
În pasul următor se aşează podinele pentru a putea ajusta baza schelei. Podinele nu trebuie sa aibă joc, acestea trebuie să fie fixe în cadrul schelei. După ce ajutaţi baza schelei îndepărtaţi podinele şi fixaţi traversele utilizând pene. Montaţi şi traversele în partea de sus, la conectorii V cei mai de sus. Fixaţi şi aceste traverse cu pene pentru a sta în poziţie fixă. După ce aţi montat primul nivel puteţi începe să montaţi şi nivelurile superioare. Nivelurile superioare se montează mult mai uşor dacă baza a fost montată corespunzător.

Sistemul de schele profesional

Sistemul de schele metalice oferit de noi spre închiriere este un sistem foarte intuitiv şi uşor de montat. Odată ce aţi stabilit baza schelei celelalte niveluri se montează foarte rapid.
La fiecare nivel se montează traversele. Traversele trebuie montate în zigzag asigurând un sistem de contravântuire pentru schelă.
Sistemul de schele trebuie de asemenea prins de clădire pe fiecare picior de schelă.
Fiecare tronson de schelă se va prinde de celălalt tronson de schele cu ajutorul cuplajelor de schele sau morsete de schele.
Pentru fiecare etaj se montează apoi podinele şi scările de acces.
Sistemul de schele închiriat de noi este foarte flexibil, tijele sunt disponibile în lungimi de 3m, 2m, 1.5m, şi 1m, grinzile sunt disponibile în lungimi nominale de 1.8m şi 2.4m şi traversele sunt disponibile în lungimi nominale de 0.8m si 1.2m.
Schelele oferite de noi se pot folosi la orice tip de construcţie şi oferă un grad mare de siguranţă pentru muncitorii aflaţi pe şantier.